Scopul proiectului Împreună pentru un viitor mai bun în Coroieni este de a îmbunătăți modul de acordare a serviciilor publice pentru persoanele vulnerabile din Coroieni (Ponorâta). În primul din cei aproape doi ani de proiect am:

1. consolidat modul de lucru structurat al echipei locale integrate (asistent și lucrător social, asistent medical comunitar, mediator școlar). Aceștia au început să aprecieze rolul întâlnirilor de lucru regulate. Împreună am urmărit progresul intervențiilor pentru 3 familii și am colectat date detaliate pentru 21 de familii din cele 30 selectate. Progresele pe familie sunt mici, date fiind vulnerabilitățile multiple, dar există.

2. mobilizat autoritățile locale și județene să sprijine comunitatea săracă: 4 întâlniri locale și două  județene.

3. sprijinit copiii vulnerabili și familiile lor:

a) programe educaționale – nucleul copiilor care merg regulat la școală a ajuns la 182; 13 de tineri vin la Clubul tinerilor; am sprijinit 63 de copii prin educație remedială, 28 de copii prin alfabetizare rapidă și dezvoltare personală, 82 prin educație prin sport și 11 tineri prin alfabetizare. Circa 50% au progresat educațional și 80% comportamental. 15 copii au mers în tabăra VIAȚA.

b) educație pentru sănătate, igienă și creșterea copilului – au participat 133 fete și femei.

4. 11 locuitori din comună au participat regulat la întâlnirile Grupului de Inițiativă Locală; 2 dintre ei au susținut nevoile comunității în fața primarului, la GAL și 2 femei sunt angajate în proiect.

5. organizat trei evenimente comunitare: o Ștafeta pentru Educație, o caravană medicală și o acțiune de igienizare a salului, fiecare având 350 de participanți. În plus, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am oferit pachete cu alimente pentru 170 de familii sărace.

6. documentat provocările de la firul ierbii și am informat autoritățile cu privire la modalități de sprijin pentru rezolvarea problemelor întâlnite, prin componenta de advocacy.

7. asigurat vizibilitatea proiectului prin website dedicat, informări de presă și către instituții județene și naționale, postări Facebook, newsletter și întâlniri de advocacy.