Timp de cinci zile, între 26 și 30 aprilie, 28 de copii din clasele primare din Ponorâta care merg regulat la școală, dar nu au reușit să învețe să scrie și să citească, participă la un curs intensiv de alfabetizare și la activități de dezvoltare personală prin aventură și joc organizate de specialiști ai Fundației Noi Orizonturi. Cei 28 de copii sunt împărțiți în două grupe: prima grupă participă de dimineață la atelierul de literație, iar cea de-a doua grupă participă la sesiunea de dezvoltare personală, urmând ca la prânz grupele să se schimbe. Copiii primesc zilnic o masă caldă.

Activitățile sunt gândite de specialiștii Fundației Noi Orizonturi special pentru copii aflați în zona de risc și au rolul de a îmbunătăți rezultatele școlare ale acestora, dar și de a le crește încrederea în sine, să îi învețe să lucreze în echipă și să respecte reguli de grup. Pe parcursul celor cinci zile ajută și mai mulți voluntari din rândul profesorilor de la Școala Coroieni și de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. De asemenea, au loc întâlniri cu părinții copiilor pentru a discuta despre beneficiile activităților și evoluția copiilor. 

„Prima zi a fost despre cunoașterea copiilor, descoperirea comunității, energie multă și despre plăcerea jocului, în sine”, a declarat Alexandru Ardelean, facilitator Fundația Noi Orizonturi. „Fiecare copil pleacă cu cunoștințe noi după un atelier de literație. Elevii ascultă povești, citesc cu ajutorul metodei Abel, metodă care se bazează pe experiențele directe ale copiilor, și profesorii de la clasă învață cum să-i ajute să depășească pe viitor dificultățile de citit-scris”, a completat Marinela Scripcariu, formator alfabetizare rapidă Fundația Noi Orizonturi.

Ne vom revedea în aceeași formulă la finalul lunii iunie pentru alte cinci zile pline de activități. Copiii vor continua munca începută, vor învăța lucruri noi și, bineînțeles, se vor distra.